UK261 și compensațiile pentru zboruri în SUA: ce se aplică

Un zbor care nu se desfășoară conform vânzării poate crea un drept legal la bani, o rerutare sau nimic, în funcție de regimul care guvernează biletul. Două sisteme domină rutele pe care zboară majoritatea cititorilor: UK261, versiunea păstrată de Regatul Unit a Regulamentului (CE) nr. 261/2004, și amalgamul Statelor Unite format dintr-o regulă de rambursare și o lege privind refuzul la îmbarcare. Nu sunt variațiuni ale aceleiași idei. Unul plătește pentru întârziere. Celălalt, cu o excepție îngustă, nu.

Instrumentul care creează dreptul

UK261 este Air Passenger Rights and Air Travel Organisers’ Licensing (Amendment) (EU Exit) Regulations 2019, care a păstrat Regulamentul 261/2004 în dreptul britanic după Brexit. Se aplică zborurilor care pleacă de pe un aeroport din Regatul Unit, indiferent de operator, și zborurilor care sosesc în Regatul Unit cu un operator britanic sau din UE. Regulamentul (CE) nr. 261/2004 al Uniunii Europene se aplică în continuare plecărilor de pe aeroporturile din UE și sosirilor în UE cu un operator din UE.

În Statele Unite nu există o lege de compensare pentru întârziere. Dreptul pe care pasagerii îl invocă cel mai des provine din două locuri:

• Regula de rambursare a Departamentului Transporturilor din SUA (US Department of Transportation), codificată la 14 CFR Part 260, care impune rambursarea atunci când un zbor este anulat sau modificat semnificativ și pasagerul nu acceptă alternativa oferită. Regula a fost modificată în 2024, iar companiile aeriene au avut termen până în octombrie 2024 să se conformeze.
• 14 CFR Part 250, care reglementează compensația pentru refuzul la îmbarcare pentru pasagerii dați jos fără voia lor de pe un zbor supravândut.

O întârziere, în sine, nu declanșează nicio plată conform legii americane. Aceasta este cea mai importantă diferență și cea pe care cititorii o presupun cel mai des eliminată.

Ce plătește fiecare regim și când

Cifrele de mai jos sunt regulile, nu o ofertă pentru un bilet anume. Sumele se schimbă în funcție de banda de distanță, durata întârzierii, tariful plătit și data la care regula a fost modificată ultima dată.

Sumele fixe din UK261 nu sunt compensații pentru pierderi. Sunt o plată statutară și se datorează indiferent dacă pasagerul poate demonstra o pierdere financiară. Compensația pentru refuzul la îmbarcare din SUA este legată de tarif, astfel încât un bilet ieftin produce o plată mică, iar unul scump produce o plată mai mare până la plafon.

Calcul exemplu: UK261 pentru o sosire întârziată

Un pasager zboară Londra–New York, o distanță în linie dreaptă de aproximativ 5.500 km, și ajunge cu 5 ore întârziere. Compania nu oferă nicio explicație care să îndeplinească testul circumstanțelor extraordinare.

Pasul 1: Identifică regimul.
  Plecare de pe un aeroport din Regatul Unit, indiferent de operator -> se aplică UK261.

Pasul 2: Identifică banda de distanță.
  Londra–New York este peste 3.500 km -> se aplică banda cea mai mare.

Pasul 3: Verifică pragul de întârziere pentru acea bandă.
  Peste 3.500 km: 3 ore sau mai mult -> se datorează compensație.
  (Pentru 1.500-3.500 km, pragul este de 3 ore.
   Pentru până la 1.500 km, pragul este de 3 ore.)

Pasul 4: Aplică suma fixă pentru bandă și întârziere.
  Peste 3.500 km, întârziere de 4 ore sau mai mult -> £520.
  Peste 3.500 km, întârziere de 3 până la 4 ore -> £260.

Pasul 5: Rezultat.
  O întârziere la sosire de 5 ore pe această rută se încadrează în intervalul de peste 4 ore.
  Suma statutară este de £520 per pasager.

Un cititor care repetă acest calcul cu propriile cifre înlocuiește distanța dintre originea și destinația finală, întârzierea reală la sosirea la destinația finală (nu la prima escală) și banda în care se încadrează acea distanță. Sumele sunt stabilite în lire sterline și nu au fost actualizate cu inflația de la fixarea lor.

Calcul exemplu: compensația pentru refuz la îmbarcare în SUA

Un pasager deține un bilet dus, la prețul de $400, inclusiv taxe, și este dat jos fără voia sa de pe un zbor intern supravândut. Compania îl rerutează să ajungă cu 3 ore mai târziu decât sosirea programată inițial.

Pasul 1: Confirmă declanșatorul.
  Refuz involuntar la îmbarcare pe un zbor supravândut -> se aplică 14 CFR Part 250.

Pasul 2: Verifică timpul de rerutare.
  Sosire în decurs de 1 oră de la cea inițială -> nu se datorează compensație.
  Sosire mai târziu de 1 oră -> se datorează compensație.

Pasul 3: Determină multiplicatorul.
  Sosire cu 1 până la 2 ore mai târziu (intern) -> 200% din tariful dus.
  Sosire cu mai mult de 2 ore mai târziu (intern) -> 400% din tariful dus.

Pasul 4: Aplică plafonul.
  Regulamentul stabilește o sumă maximă în dolari.
  Plafonul este ajustat periodic și trebuie verificat în textul actual.

Pasul 5: Rezultat.
  Tarif $400 x 400% = $1.600, sub rezerva plafonului.
  Dacă plafonul este mai mic de $1.600, se plătește plafonul.

Plafonul este partea pe care cititorii o ratează. Regulamentul stabilește un plafon, iar plafonul nu este tariful. Un pasager cu un tarif de $2.000 nu primește $8.000; primește suma plafonată.

Ce greșesc oamenii și de ce greșeala este naturală

Presupun că SUA are compensații pentru întârziere ca Europa. Greșeala este naturală pentru că cele două regimuri sunt discutate în aceeași frază pe site-urile de călătorii și pentru că SUA are într-adevăr o regulă de rambursare care sună ca o compensație. Nu este. O rambursare returnează bani pe care pasagerul i-a plătit deja. Compensația este o plată suplimentară. Conform legii americane, un zbor întârziat care în cele din urmă se desfășoară conform vânzării nu creează nicio obligație de plată. Remediul pasagerului este o rambursare doar dacă refuză alternativa și întârzierea îndeplinește pragul de modificare semnificativă.

Tratează sumele fixe din UK261 ca automate. Sunt automate doar dacă întârzierea îndeplinește pragul la destinația finală și nu se aplică nicio circumstanță extraordinară. Circumstanțele extraordinare sunt definite îngust în jurisprudență, iar defecțiunile tehnice de obicei nu intră în această categorie, dar vremea severă și restricțiile de trafic aerian adesea intră. Compania suportă sarcina de a demonstra că circumstanța se aplică.

Confundă regimurile pe un itinerariu cu escale. Un pasager care zboară New York–Londra–Edinburgh pe un singur bilet sosește în Regatul Unit cu un operator britanic, deci UK261 se poate aplica întregii călătorii. Un pasager care zboară Londra–New York–Los Angeles pleacă din Regatul Unit, deci UK261 se aplică plecării, dar segmentul american este guvernat de contractul de transport și de regulile americane. Regimul urmează zborul, nu naționalitatea pasagerului.

Presupun că o companie de reclamații este necesară. Pentru UK261, pasagerul poate reclama direct la companie folosind formularul propriu al acesteia. Autoritatea de reglementare, Civil Aviation Authority, publică procesul. O companie de reclamații ia de obicei un procent din sumă, adesea 25% până la 40% inclusiv TVA. Acesta este un cost real pentru o procedură pe care pasagerul o poate finaliza fără ajutor. Acolo unde o companie de reclamații își merită partea este în cazurile contestate, când compania a refuzat și pasagerul nu dorește să depună o cerere la tribunalul de comitat. Acolo unde nu își merită partea este într-o întârziere simplă pe care compania o va plăti la prima solicitare. Acest site nu ia niciun comision de la nicio companie de reclamații, iar poziția onestă este că majoritatea cititorilor nu au nevoie de una.

Presupun că regulile americane privind refuzul la îmbarcare acoperă renunțările voluntare. Nu o fac. Un pasager care acceptă un voucher în schimbul renunțării la un loc a negociat o înțelegere privată și nu are niciun drept statutar. Regulile de compensare se aplică doar refuzului involuntar la îmbarcare.

Cum să reclami direct

Pentru UK261, procedura este formularul de reclamație al companiei, depus cu referința rezervării, numărul zborului, data și întârzierea la sosire. Compania are o perioadă stabilită pentru a răspunde. Dacă refuză, pasagerul poate escalada la Civil Aviation Authority pentru zborurile care pleacă din Regatul Unit sau la organismul național de aplicare relevant pentru zborurile care pleacă din UE. Dacă compania refuză în continuare, remediul este o cerere la tribunalul de comitat, care poate fi depusă fără avocat pentru o taxă fixă.

Pentru regula de rambursare din SUA, cererea se adresează companiei. Regula DOT impune ca rambursarea să fie automată în anumite circumstanțe și la cerere în altele și trebuie să fie în forma originală de plată. Dacă compania refuză, următorul pas este o plângere la Office of Aviation Consumer Protection al DOT. DOT nu adjudecă reclamații individuale pentru compensații, dar urmărește plângerile și poate lua măsuri de aplicare.

Pentru refuzul la îmbarcare în SUA, compensația este oferită la aeroport, de obicei ca un cec sau un voucher, iar pasagerul ar trebui să ceară declarația scrisă a regulilor pe care compania este obligată să o furnizeze.